 » Numarul blogurilor romanesti s-a dublat in ultimul an, iar oamenii obisnuiti devin tot mai populari.
» Numarul blogurilor romanesti s-a dublat in ultimul an, iar oamenii obisnuiti devin tot mai populari.
»  Exista bloggeri care au lunar si 75.000 de vizitatori, de cateva ori  mai mult decat un ziar local sau decat unele saptamanale centrale.
» Zsolt Nagy, Ioan Mircea Pascu si George Copos sunt trei dintre politicienii lansati in blogosfera romaneasca.
» Pesedistii Geoana si Nastase si-au anuntat intentia, dar par a se fi razgandit. Basescu este asteptat pe blog.
La  fiecare secunda, in lume se naste un blog – jurnal personal  online. In  Romania, acest tip de comunicare pe internet, desi la inceputuri,  cunoaste o dezvoltare spectaculoasa, mai ales in ultima jumatate de an.  Exista bloggeri care au lunar si 75.000 de vizitatori, de cateva ori mai  mult decat un ziar local sau decat unele saptamanale centrale.
Daca  in vara lui 2006 se estima ca exista aproximativ 12-14.000 de bloguri  romanesti, acum se vorbeste de circa 30.000. Altele noi apar aproape in  fiecare ora. 
Oameni obisnuiti, care au avut curajul sa-si puna  ideile si sentimentele pe web, devin tot mai populari. In paralel,  aceasta ofensiva a determinat aparitia unui concurs de gen – Roblogfest,  si chiar o revista scrisa de bloggeri.
Cinci premii pentru ieseanul Bargau 
Majoritatea  autorilor de blog posteaza de cateva ori pe saptamana insemnari cu  tenta profund personala. Ce ii motiveaza sa faca public, pe web,  sentimente sau trairi dintre cele mai intime, intamplari din viata  sau opinii despre diverse fapte din jurul autorilor? "Am vrut sa vad  pentru mine daca pot scrie macar la fel de bine ca WhiteWolf. Mi-am dat  seama ca nu pot... Dar a fost prea tarziu", explica Sebastian Bargau,  proprietarul blogului VisUrit, citit zilnic de aproximativ 2.300 de  internauti. Tanarul din Iasi a fost marele castigator al ultimei editii  Roblogfest, cu cinci premii adjudecate, dintre care unul pentru "cel mai  bun blog".
"Cand mi-am facut blogul, nu stiam ce inseamna conceptul.  Mi-am facut practic un site personal care se incadreaza acum in acest  tipar. Scriam despre mine detalii pe care nu le-ai impartasi nici in  particular unei persoane decat daca ai stupid de multa incredere-n ea  despre cum ma insala iubita, dar si articole de umor ori «manifeste»  impotriva ipocriziei, minciunii si «golului cotidian», de unde si titlul  de Jeg. Initial, scriam pentru ochii prietenilor, pentru impacarea  sufleteasca si un pic de hlizeala", povesteste si Darius, de la  jeg.stuffo.info., de asemenea premiat la Roblogfest – in februarie a  avut 8.000 de vizitatori.
"Mi-am facut blog din intamplare. Treceam  printr-o perioada proasta si stateam mult pe net. Citeam multe astfel de  pagini, carora eu le ziceam jurnale personale, dar nici unul nu  apartinea vreunui roman. Apoi, un prieten mi-a aratat cum sa-mi fac si  eu. La inceput am scris din joaca. Mi se parea amuzant sa pot sa zic  orice imi trece prin cap, asa in vazul lumii. De fapt, mai degraba  puneam poze si linkuri care mi se pareau amuzante sau interesante si  scriam mai putin. Iar cand scriam, o faceam mai degraba pentru mine",  afirma Irene, autoarea unuia dintre cele mai apreciate jurnale intime,  mintea-de-ceai.blogspot.com.
Stiri la cald despre Eurovision
Ce  a pornit ca o joaca sau ca o necesitate s-a transformat ulterior  intr-un lucru serios, mai ales ca aceste jurnale au inceput sa aiba  succes si sa atraga tot mai multi cititori. Asa ca acum "public in  fiecare zi 4-5 articole noi, care acopera o arie destul de mare de  interese. Unii sunt interesati de media, altii de tehnologie, altii de  internet, si toti gasesc cate ceva de citit la mine pe blog", ne explica  Zoso, unul dintre cei mai populari bloggeri romani, care este secretul  reusitei lui. 
"Eu am avut succes mai ales cand a fost vorba de  concursul Eurovision. Dupa primele postari, realizand interesul pentru  subiect, am inceput sa scriu din ce in ce mai des pe aceasta tema. Nu am  fost singurul si, in perioada respectiva, toate blogurile care au  tratat acest subiect au avut un trafic mai mare. Dincolo de acest  aspect, cred ca succesul blogurilor se datoreaza libertatii maxime de  exprimare din  online ", crede Zufzuluf, care merge mai mult pe  promovarea stirilor din domenii diverse.
Darius Groza, curtat de Yahoo!
Unii  si-au folosit blogurile pentru mai mult decat sa-si exprime propriile  opinii. Astfel, bookblog.ro, din Bucuresti, si apoi  ginduripentruiasi.wordpress.com au initiat cate o campanie de strangere  de carti pentru copiii din orfelinate. Au reusit sa adune circa 3.000 de  carti, pe care le-au distribuit la case de copii si scoli din Bucuresti  si Iasi. O campanie asemanatoare a inceput si in Timisoara.
De  asemenea, Darius Groza a avut impact cu blogul sau in lumea reala. "De  la unul dintre editoriale s-a lasat cu niste demiteri intr-un liceu  corupt. "Tot o initiativa a lui a fost dezbatuta aprins la Antena 3. El a  realizat o varianta glumeata, pe hartie igienica, a biletelului roz  trimis de Tariceanu lui Basescu, iar analistii patriei au considerat  aceasta ca pe o diversiune din partea uneia dintre cele doua tabere  politice. Insa cea mai importanta reusita a lui Darius a fost un  emoticoncert (concept inventat de el – o melodie transpusa pe messenger  in emoticoane) care a facut inconjurul lumii si care a atras atentia  sefilor americani de la Yahoo!, ce au luat in calcul o colaborare cu  acesta.
"Blogul, o portavoce oferita fiecaruia"
Utilizatorii  de blog sunt optimisti fata de evolutia acestui fenomen in Romania, ba  chiar anticipeaza ca se va trece pe o treapta superioara. "Deja se spune  ca viitorul este al videoblogurilor si sunt foarte curioasa sa vad ce o  sa se mai intample", crede Irene. "Blogurile in Romania au explodat de  anul trecut si vor continua aceeasi tendinta si in viitorul imediat.  Avantajul lor e ca reprezinta cel mai ieftin, nonconformist si mai liber  spatiu de exprimare. Nu cred ca bloggerii in general vor putea vreodata  sa cada de acord asupra unui cod al breslei si tocmai aici cred ca sta  farmecul acestui tip de comunicare. Oricat ar incerca sa se  "profesionalizeze" acest gen, farmecul lui sta tocmai in faptul ca pe  blog nu exista bariere", este de parere si Zufzuluf. 
Kolonelul este  si mai optimist: "Blogul e o portavoce oferita fiecaruia. As spune ca  bloggerii sunt a cincea putere in stat, un soi de presa neoficiala, dar  din ce in ce mai in serios luata".
Unul dintre cele mai importante  servicii de gazduire de bloguri din Romania raporteaza o crestere  semnificativa in ultimul an atat a numarului de jurnale  online, cat si a  activitatii pe aceste pagini. Astfel, numai pe weblog.ro, exista peste  16.800 de bloguri, cu 25.000 de utilizatori si 150.000 de postari. La  acesta se adauga altele, dintre care mai populare sunt blogspot.com sau  wordpress.com, dar si blogurile gazduite pe serverele unor companii  pentru propriii angajati. z
75.000 de bloguri noi zilnic
Jurnalul   online  a aparut inca din 1994, chiar sub aceasta denumire, ca un loc  unde scriau oameni priceputi in informatica si erau mai mult o colectie  de linkuri interesante. Termenul de "blog" a fost creat abia in 1997 si  este o combinatie dintre ultima litera a cuvantului web – cu referire la  world wide web – si log, adica jurnal. De atunci si pana in noiembrie  2006, in toata lumea s-au inregistrat 60 de milioane de bloguri. Conform  unei statistici a Tehnocrati, in ultimii trei ani numarul blogurilor  s-a dublat o data la sase luni, 75.000 de bloguri sunt create in fiecare  zi, 3,9 milioane de bloggeri isi actualizeaza zilnic blogurile, iar  estimarile sustin ca se inregistreaza in jur de 50.000 de noi insemnari  pe ora, la nivel mondial.
Rubrici In ziare
Dezvoltarea  blogurilor din Romania a determinat aparitia unor concursuri dedicate  acestora, dintre care Roblogfest s-a incheiat pe 1 martie anul acesta.  Tot mai multe publicatii pe hartie – ziare si reviste – au inceput sa  dedice rubrici permanente despre fenomen. 
Cat de relevant este acest  concurs pentru calitatea blogurilor din Romania? "Oricum ar fi, iese  rau. Daca se voteaza, castiga cei cu trafic mare. Daca e cu juriu, lumea  o sa se intrebe cine sunt aia care jurizeaza si ce competente au (e  mondiala faza cand ministrul Telecomunicatiilor a jurizat la una din  primele editii, declarand castigator un site pentru ca ii placea  culoarea). Eu cred in aceste rezultate", sustine Zoso.
Revista virtuala
Recent  a aparut, online, chiar si o revista scrisa de autorii de bloguri.  "Eram atasat de un serviciu romanesc de blogging si visam o comunitate a  bloggerilor de acolo, visam proiecte comune. Pe 14 februarie, anul  acesta, am lansat primul numar al revistei virtuale WBN, o prescurtare  de la ceea ce credeam noi ca ar putea deveni o comunitate. O revista  facuta doar de bloggeri. Desi reactia a fost pozitiva, multi oameni  incurajandu-ne sa continuam, am ramas cu un gust amar din cauza unei  reactii pe care nici acum n-am inteles-o, reactie venita tocmai din  partea celui care infiintase serviciul ce ne gazduia", ne-a declarat  Laufer Bari, initiatorul proiectului WBN. Suparat, dupa numai trei  numere a inchis WBN, si-a deschis propriul serviciu de gazduire si  afirma ca va lansa, cu aceeasi echipa, o noua revista virtuala a  bloggerilor, BlogMag.ro. "Ne dorim sa strangem cat mai multi oameni care  sa descopere placerea de a scrie si placerea de a citi lucruri  interesante."
Politica  online
Chiar si politicienii romani  au decis sa isi faca bloguri. Ideea nu este originala, ea fiind  aplicata cu succes in SUA, de catre candidatii care au inceput deja  cursa pentru presedintia americana, printre care Hillary Clinton  (www.hillaryclinton.com/blog/) sau Barack Obama  (http://my.barackobama.com). La noi au bloguri ministrul Comunicatiilor  Zolt Nagy, cu pagini atat in limba romana, cat si in maghiara, Ioan  Mircea Pascu, care posteaza atat povesti de la meciul de handbal  Steaua-Dinamo, recomandari de film, cat si detalii despre alegerea sa ca  vicepresedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului  European. Constantin Amarie (deputat PSD de Teleorman) si Gheorghe Copos  au, de asemenea, bloguri, ultimul adresat fanilor Rapid. Adrian Nastase  a anuntat intentia de a-si face blog, la fel si Mircea Geoana, dar,  deocamdata, nu s-au apucat. Iar participantii la concursul Roblogfest au  votat ca Traian Basescu este cea mai asteptata personalitate in lumea  bloggerilor.